Roentgen, David
Roentgen, David
dulgher
născut: 11.08.1743 în Herrnhaag (districtul Büdingen)
decedat: 12.02.1807 în Wiesbaden
Roentgen este considerat unul dintre cei mai importanți dulgheri germani. Familia s-a mutat din Herrnhaag la Neuwied în 1750 pentru a se alătura congregației Herrnhut Brethren de acolo. Neuwied a fost un important centru de producție de mobilă în secolul al XVIII-lea. După o ucenicie ca tâmplar la tatăl său, Abraham, Roentgen a lucrat ca meseriaș în manufactură din jurul anului 1760.
În 1772, a preluat afacerea, pe care a salvat-o de la faliment prin vânzarea produselor sale în cadrul unei loterii și a dezvoltat-o într-o companie cu o reputație internațională. Au fost înființate filiale în Paris și Berlin. Datorită muncii sale artistice remarcabile și strategiilor sale de piață abile, clientela sa a inclus în curând aproape toate curțile regale europene. A fost înființată o fabrică de mobilă în care au fost dezvoltate noi tipuri de mobilier, de exemplu birouri cu compartimente secrete și mecanisme sofisticate, și au fost aplicate noi tehnici de furniruire pentru mobilierul bogat încrustat. Din punct de vedere stilistic, mobilierul său poate fi clasificat în stil Rococo și Louis-seize și a devenit cunoscut sub numele de mobilier Roentgen sau mobilier Neuwied.
Revoluția franceză a dus la o criză economică din care compania sa nu și-a revenit niciodată. Noua eră nu i-a mai adus comenzi splendide. A murit în timpul unei șederi prelungite în Wiesbaden în 1806/07, ca reprezentant al congregației Fraților Moravi. A fost înmormântat în cimitirul de la Römertor. Piatra sa funerară a fost mutată la Neuwied în 1937.
Literatură
Prange, Peter: Roentgen, David. În: New German Biography. Ed.: Historische Kommission bei der Bayerischen Akademie der Wissenschaften, vol. 21, Berlin [pp. 732 f.].
- Herrmann, Albert
Mormintele personalităților celebre și publice din cimitirele din Wiesbaden, Wiesbaden 1928 [p. 8 f.].
- Renkhoff, Otto
Nassau Biography. Kurzbiographien aus 13 Jahrhunderten, 2nd ed., Wiesbaden 1992 (Veröffentlichungen der Historischen Kommission für Nassau 39). [S. 652].